Archive

Tags

Recent Posts

Cat de bine iti cunosti partener(a)ul?

Ti s-a intamplat vreodata sa iesi cu partener(a)ul si alte persoane la o intalnire, iar in timpul discutiilor cineva sa puna o intrebare personala partenerului tau si tu sa realizezi ca nu stiai raspunsul?

Relatiile de cuplu trec prin diferite etape. La inceput suntem fascinati de celalalt si absorbim fiecare cuvant pe care ni-l transmite despre aproape orice. Dorim sa cunoastem si sa-l intelegm pe celalalt. Treptat insa curiozitatea aceasta scade si incepem sa credem ca stim cam tot ce este de stiut despre celalalt. Cand ne gandim putin mai serios la acest aspect, recunoastem ca mai sunt multe de descoperit despre partener si ca pe parcursul stadiilor de viata ne schimbam, uneori in bine, alteori negativ. Este nevoie de o cunostere continua. Ce bine ar fi daca am reusi sa mentinem o stare de admiratie si curiozitate sanatoasa fata de partener pe tot parcursul anilor.

Ce ai invatat azi despre partenerul tau? Cu siguranta va amintiti cand ati fost copil si totul in jur parea extraordinar. Copiii au o groaza de intrebari pentru noi adultii, deoarece doresc sa descopere si sa cunoasca cum functioneaza lucrurile si lumea din care fac parte.

Va propun un astfel de exercitiu al fascinatiei si admiratiei fata de partener. Prin urmare voi sugera cateva intrebari (poti adauga mai multe) la care sa te gandesti si poate chiar sa notezi raspunsul, iar mai apoi sa-ti provoci partener(a)ul sa isi ia un timp in care sa-si noteze raspunsurile propri. Mai apoi puteti iesi la o intalnire in care sa raspundeti pe rand la aceleasi intrebari. Se prea poate sa descoperiti lucruri noi unul despre altul. Un ingredient foarte important al intalnirii este ATENTIA pe care o acordati celuilalt cand ofera raspunsurile. Nu este despre tine, ci despre celalalt. Incercati sa notati sau sa memorati lucrurile practice comunicate de partener pentru a imbunatati calitatea relatiei de cuplu, iar apoi PUNETI IN PRACTICA!

Iata cateva intrebari:

1. Ce apreciez la partenerul meu? (noteaza macar trei aspecte)

2. Cum stie partenerul meu ca-l iubesc? (actiuni sau cuvinte care ii transmit celuilalt afectiune)

3. Cat de des are nevoie partenerul meu sa-i spun ca-l iubesc? Cat de des am eu nevoie sa aud acest lucru?

4. Ce as vrea sa-i comunic partenerului meu, dar imi este groaza sa-i spun? Care este motivul pentru care ma feresc sa-i comunic acest aspect?

5. Cum stiu ca partenerul meu ma iubeste? (specifica actiuni sau cuvinte concrete)

6. Ce are nevoie partenerul meu de la mine, cand trece printr-o situatie dificila?

7. Ce am nevoie de la partener, cand trec printr-o situatie dificila?

8. Ce am invatat nou despre partenerul meu prin acest exercitiu?

9. Ce decid sa pun in practica din actiunile propuse de partenerul meu?

10. La care cuplu (dintre prietenii nostri) le-am putea propune acest exercitiu?

Daca ai pus in aplicare acest exercitiu si ti-a fost util, lasa-mi un feedback (mesaj) pe Facebook la Mai bine psihoterapie cu Aniela de Vegvar.

Multumesc!

Numai bine si pe curand,

Aniela DV

  • Facebook

0724 425 211

Arad, Romania

©2018 BY ANIELA DE VEGVAR - PSYCHOTHERAPY. PROUDLY CREATED WITH WIX.COM

This site was designed with the
.com
website builder. Create your website today.
Start Now